Concluzii post Conferinta SRRP 2015. Cum arata raportul final?

Stimati colegi,

Dorim sa va prezentam raportul final ( accesati Raport Conferinta SRRP 2015) generat in urma editiei 2015 a Conferintei Nationale a Societatii noastre si sa tragem impreuna concluziile care se impun pentru imbunatatirea activitatii. Au participat 354 de persoane si am avut 5 lectori internationali, 74 lectori locali, 10 expozanti si trei parteneri media.

Program Stiintific

Conform formularelor de feed-back pe care le-ati completat (doar 23% dintre dvs, iar aici credem ca putem avea rezultate mai bune pe viitor), programul stiintific a fost apreciat ca „foarte bun” de majoritatea participantilor (70%). De asemenea, pareri bune au fost formulate despre calitatea si durata prezentarilor, precum si a programului social.

Ne-am bucurat sa aflam ca pentru 87% dintre participanti lucrarile conferintei reprezinta un ajutor real in practica profesionala si ca pentru 91% conferinta s-a derulat pe masura asteptarilor. Cu privire la cei mai populari vorbitori, numele cel mai des întâlnite în formularele de feedback completate de participanți au fost (în ordine descrescatoare): Călin Lazăr, Constantin Ailoaie, Emilia Rob, Alina Murgu, Elena Rezuș, Doina Mihailă. De menționat că au fost 10 repondenți care au considerat toți speakerii la fel de populari, iar 17 nu au raspuns la această secțiune.

Practica Profesionala

Un aspect interesant si util este cel al sugestiilor pentru edițiile viitoare. Din pacate multi dintre participanți au ales să nu își exprime aceste opinii. Totuși au existat participanți care au enumerat câteva sugestii: ecografia musculo-scheletală, reumatismul articular acut, vasculite, sclerodermia, vaccinarea copiilor cu boli reumatologice, kinetoterapia. Principalele motive pentru care participanții au evitat exprimarea acestui punct de vedere a fost lipsa de timp pentru completarea spațiului deschis de propuneri.

Va multumim tuturor pentru participare si implicare!

SRRP

Parteneri
© 2022 SRRP. Toate drepturile rezervate